1. Cel mai puternic avantaj concurential este importul de date nativ din WinMENTOR. In momentul de fata importul de date initiale se poate spune ca este complet. De asemenea este posibil si importul de date la nivel de luna, astfel incat un client de WinMENTOR care alege sa lucreze in WMEnterprise in timpul anului, sa aiba disponibila baza de date incepand cu ianuarie a aceluiasi an.
2. Interfata si optiunile din meniu sunt aproape identice cu cele din WinMENTOR; orice operator de la facturare trece in maxim o zi de la WinMENTOR la WMEnterprise.
3. Folosirea tehnologiei client/server pe baza de date Oracle este o solutie extrema, si anume la extrema de maxim a posibilitatilor existente in materie de baze de date.
4. Permite accesul simultan la baza de date a unui numar mare de useri, oriunde ar fi ei in lume, cu singura conditie sa existe o conexiune, chiar si de viteza mica.
5. Baza de date nu mai este impartita pe luni. Pentru valabilitatea datelor la nivel de luna se folosesc “Intervale de valabilitate a datelor”.
6. Structura datelor si mecanismele Oracle permit eliminarea pericolului de aparitie a stocurilor negative sau a documentelor cu legaturi pierdute.
7. Mecanismele tranzactionale (datele implicate intr-o tranzactie, sa zicem facturi de iesire) sunt pe disc ori toate si coerente, ori nu sunt deloc (corespondenta este stricta). Astfel nu este necesara optiunea de verificare coerenta date.
8. Integritatea referentiala mentinuta prin mecanisme Oracle, asa incat nu se pot sterge coduri care sunt deja folosite.
9. Jurnalul contabil nu se mai poate strica. Valorile calculate, cu oricate zecimale au fost la momentul salvarii documentului, sunt retinute si nu se mai recalculeaza decat la Modific/Salvez sau la optiune directa de Refacere jurnal.
10. In momentul in care se considera ca o luna este încheiata, balanta contabila valabila in acel moment poate fi salvata si pastrata ca balanta – etalon. Aceasta optiune se gaseste in Liste > Mentor > Contabile si se numeste “Fixare balanta-etalon pe luna curenta”. Salvarea balantei etalon se face si automat la tiparirea unei balante generate pe toata firma. Astfel, in cazul în care din diverse motive se va redeschide luna respectiva, la reinchiderea acesteia se va compara automat balanta-etalon cu cea rezultata la momentul respectiv. De asemenea, dupa generarea listei Balanta contabila pe toata firma (nu pe subunitati) si pe luna respectiva se poate opta pentru compararea balantei curente cu cea etalon. Ca rezultat al acestei comparatii, va fi furnizata o situatie cu diferentele rezultate si una cu documentele care au cauzat aceste diferente.
11. Lucrul pe subunitati permite “izolarea” completa a unei subunitati in cadrul firmei, asemenator lucrului cu satelit. Fiecare document apartine unei anume subunitati si nu se pot misca in acelasi document stocuri intre subunitati diferite. Vizualizarea documentelor si listarea se face deasemenea la nivel de subunitate. Utilizatorii care au drepturi speciale pot vedea tot ansamblul, indiferent de subunitatea documentelor deja introduse.
12. Inregistrari contabile pe subunitati: Lucrul cu subunitati permite inregistrarea de tranzactii pe o subunitate dar in numele alteia:
o cheltuieli / venituri din documente de intrare, iesire, trezorerie, compensari, note contabile diverse;
o plati / incasari / compensari de documente emise pe o subunitate si stinse pe alta subunitate.Blocare luni: optiune disponibila pentru efectuare de service pe lunile blocate fara a afecta operatorii care pot lucra in continuare pe lunile neblocate. Pe luni blocate se pot efectua operatiuni de Inchidere / Deschidere luni, Refacere jurnal, Fixare solduri / stocuri. In lista de luni de lucru, cele blocate sunt afisate pe fond rosu.
13. Blocare luni: optiune disponibila pentru efectuare de service pe lunile blocate fara a afecta operatorii care pot lucra in continuare pe lunile neblocate. Pe luni blocate se pot efectua operatiuni de Inchidere / Deschidere luni, Refacere jurnal, Fixare solduri / stocuri. In lista de luni de lucru, cele blocate sunt afisate pe fond rosu
14. Creare luni in avans: se pot adauga luni in avans (ulterioare lunii curente a sistemului) dar la intrarea in program acestea nu se vad in lista de alegere luni. Dupa intrarea pe o luna mai mica sau egala cu luna curenta a sistemului si pe o anumita subunitate, la o noua selectie de luni se poate opta si pentru o luna in avans care este marcata cu fond rosu (ca la lunile blocate pentru service). In lunile in avans se pot introduce orice fel de tranzactii.
15. Alertele permit lansarea automata a unor proceduri la o anumita data si ora.
16. Procedurile de actualizare date permit alegearea unei anumite proceduri, definita implicit, ce se va lansa conform orarului de executie selectat.
17. Blocare stocuri: macheta noua cu ajutorul careia se poate modifica starea articolelor din stoc. Un utilizator poate modifica starea unui lot din “Liber” in “Blocat” pentru a nu putea fi vandut. Daca in urma analizelor se stabileste ca lotul corespunde din punct de vedere calitativ se poate debloca stocul.
18. Promotii: se pot defini promotii la vanzare sub forma de preturi speciale, discounturi sau articole promotionale (cadou). La generarea documentelor de iesire promotia este prioritara inaintea oricarei alte surse.
19. Atasare fisiere externe: oricarui document i se pot asocia unul sau mai multe fisiere externe care se salveaza si arhiveaza in baza de date. La solicitare aceste fisiere se pot dezarhiva (sunt aduse din baza de date Oracle si salvate pe disc oriunde doreste utilizatorul) si vizualiza.
20. Taskuri: s-a introdus macheta pentru introdus si repartizat sarcini catre operatorii WMEnterprise. Meniurile noi sunt : Taskuri, Taskuri pentru mine, Taskuri de la mine. In coltul din stanga-jos al ecranului (atat in modulul Date cat si in Liste) s-a introdus un buton care deschide un view cu raspunsurile aferente taskurilor emise de operatorul curent.
21. LogOff fara repornirea aplicatiei.
22. Versiunea in limba engleza deocamdata contine meniurile si titlurile listelor traduse.
23. In Managementul operatorilor se poate clona o categorie de utilizatori drepturile aferente. De asemenea se pot copia constantele de utilizator de pe o firma si un utilizator pe alta firma si mai multi utilizatori.
24. La upgrade-urile de versiuni se pot actualiza automat constantele pe toate firmele.
25. La upgrade-urile de versiuni se pot configura automat listele noi introduse in versiunea respectiva.
26. La upgrade-urile de versiuni se poate face automat si upgrade-ul pe toate statiile din retea.
27. Helpul WinMENTOR Enterprise contine instructiunile de utilizare a programului, exemple si descrieri ale diverselor solutii. Apelarea lui se face utilizand tasta F1.
28. Optimizarea machetelor de lucru prin folosirea de informatii ascunse, care la apelarea tastei F3 devin disponibile; deocamdata cele doua situatii in care se foloseste F3 sunt:
A. Ascunde datele neinteresante pentru situatia curenta. Exemplu: intervalele de valabilitate nu sunt afisate desfasurat decat la cererea utilizatorului.
B. Pe grilele din machete, unde se vede in capul de tabel simbolul “Sageta alba pe fond albastru” , acolo e valabil F3 care va afisa coloane secundare ale grilei.
29. Modul de descriere a unui articol este mult mai analitic si mai flexibil, prin folosirea atributelor. Utilizarea atributelor nu mai e restrictionata de pretul de vanzare, de codul extern diferit de articolul de baza, orice alta caracteristica de descriere e la nivel de atribut. Se poate trece din mers de la lucrul fara atribute la lucrul cu atribute, iar lista de atribute care descriu articolul poate fi schimbata oricand.
30. In Nomenclatorul de articole se poate asocia o Unitate de masura specifica. Se poate defini o relatie de calcul intre UM principala si cea specifica folosindu-se una, doua sau trei dimensiuni (D1, D2, D3). Aceste dimensiuni se introduc la fiecare intrare in stoc si toate iesirile de pe respectiva pozitie de stoc vor descarca automat si o cantitate proportionala din UM specifica. Daca nu se doreste utilizarea de UM specifice cu relatie de calcul se poate opta pentru “independente”, caz in care UM specifica functioneaza ca UM alternativa.
31. In Nomenclatorul de articole se pot descrie Unitati de masura de ambalare care se pot dezvolta din unitatile de masura secundare. La nivel de UM ambalare se poate descrie cod extern, cod intern, codPLU, masa, dimensiuni, preturi in lei si valuta.
32. Criteriile de Discount/Majorare pret vanzare se pot defini pe intervale de valabilitate. La adaugarea unui nou interval se poate clona cel curent pentru a fi mai usor de modificat valorile de pe noul interval.
33. Actualizare Nomenclator Medex/Canamed: Pentru firmele care lucreaza in domeniul produselor farmaceutice, Casa Nationala de Asigurari de sanatate emite periodic o lista (MEDEX.XML) cu preturile impuse ale medicamentelor si alte caracteristici care pot fi preluate automat in nomenclatorul de articole si in stocul existent.
34. Carnetele de documente pot fi setate ca si Dedicate, ceea ce inseamna ca vor putea fi folosite doar de anumiti utilizatori.
35. Se poate modifica o intrare daca de pe ea s-au operat numai iesiri (facturi, avize la clienti, chitante/bonuri fiscale, monetare, bonuri de consum). Acele iesiri sunt marcate si se refac la generarea primei liste contabile, la Refacere jurnal sau la Inchidere de luna. Daca sunt livrari de tip “miscari interne” de pe o anumita pozitie de stoc, atunci intrarea aferenta nu se poate modifica.
36. Certificate de calitate: se pot defini si asocia pe receptii, pentru articolele cu serii, si se listeaza de pe livrarile documentelor de iesire. Certificatul cuprinde campuri standard la care se mai pot adauga extensii (Fisiere cu structuri variabile). Asocierea se poate face si ulterior livrarilor prin macheta “Actualizarea certificate de calitate”.
37. Cheltuielile in avans inregistrate pe documente de intrare se pot transfera lunar in contul de cheltuiala propriu-zis; dupa rezolvare, care presuspune specificarea anului si lunii in care va incepe stingerea si durata de stingere, contabilizarea se va face automat iar elementul de cheltuiala va fi propagat luna de luna pana la stingerea completa a valorii
38. Termenele multiple pe intrari si iesiri se pot completa automat. La iesiri se completeaza in functie de scadentele implicite completate in nomenclatoarele de articole, de parteneri sau constante si in functie de prioritatile stabilite in constanta “Prioritate termen plata pe iesiri”. Daca documentul de iesire preia articole de pe comenzi clienti, atunci termenul de pe comanda este prioritar celorlalate criterii. La intrari se completeaza termenele multiple in functie de scadenta implicita completata in nomenclatorul de parteneri. Daca documentul de intrare preia articole de pe comenzi furnizori, atunci termenul de pe comanda este prioritar
39. In relatia firmei cu banca, se pot opera importuri si exporturi de extrase de cont in anumite formate.
40. Coletele de livrare sunt utilizabile in cazul in care facturarea marfurilor catre clienti sau trimiterea acestora la alte gestiuni sau subunitati ale firmei curente este insotita si de efectuarea de operatiuni de ambalare si transport.
41. Asupra facturilor de iesire se pot repartiza cheltuielile de transport aferente. Efectul repartizarii se poate vedea in lista Profit pe articole unde este calculat profitul obtinut la nivel de articol in cadrul fiecarui document de iesire si respectiv pe fiecare client. Analiza documentelor se face pornind de la livrari, prin identificare in functie de pozitia de stoc a intrarilor in baza carora au fost facute facturile de iesire.
42. Comenzile de la clienti pot rezerva anumite pozitii de stoc. In plus, mai exista si generatorul de comenzi clienti creat in aceasi idee cu generatoarele de iesiri.
43. Note credit de la furnizori si Note credit pentru clienti: cu ajutorul acestor machete se pot repartiza, proportional cu valoarea documentului, discounturile financiare primite/acordate ulterior facturarii pe fiecare document de intrare/iesire. Repartizarea discounturilor financiare primite/acordate pentru volum tranzactii sau termen de plata se face pentru fiecare partener in parte, identificarea lor facandu-se dupa articolele setate ca valori ale constantelor specifice “Articol pt discount …” (Constante generale > Constante functionare > Discount).
44. Stiva de mesaje este o facilitate prin care se evita mesajele date de aplicatie care au un singur buton (folosit la o refacere de jurnal de exemplu lasata sa mearga peste noapte); mesajele ajung pe o stiva afisata pe ecran si pot fi studiate post factum. Desigur ca functioneaza si in timpul introducerii de date, caz in care optiunea BEEP va atrage atentia ca ati primit un mesaj. Se poate opta pentru modul Debug, caz in care este monitorizat traseul de introducere de date al operatorului. Acest mod e foarte util pentru raportare de erori, deoarece descrie perfect ordinea introducerii datelor, balbaielile si stangaciile operatorilor. De mentionat ca folosind optiunea AutoSalvare, mesajul se salveaza la inchiderea formei intr-un folder MESAJE aflat la nivel de executabil.
45. CAUTARI/FILTRARI. S-a schimbat modul de cautare din doua motive. Majoritatea celor care in general adauga documente noi erau chinuiti cu asteptarea la intrarea pe un view de facturi, reusind sa adauge numai dupa ce le parvenea toata lista de documente, total neinteresanta pentru ei. In noul stil lista de facturi vine goala, iar pentru a vizualiza/modifica o factura deja introdusa este necesar sa o cereti prin filtrare.
Al doilea motiv e dat de faptul ca o lista cu toate documentele introduce trafic pe retea foarte mare, ca sa nu mai vorbim de situatia in care se lucreaza prin internet, VPN. Se poate opta pentru modul Debug, caz in care este monitorizat traseul de introducere de date al operatorului. Acest mod e foarte util pentru raportare de erori, deoarece descrie perfect ordinea introducerii datelor, balbaielile si stangaciile operatorilor. De mentionat ca folosind optiunea AutoSalvare, mesajul se salveaza la inchiderea formei intr-un folder MESAJE aflat la nivel de executabil. PENTRU AMBELE CAZURI E PREZENTA CAUTAREA, DOAR CA E MAI EVOLUATA CA PE WinMENTOR.
Pentru cautare trebuie dupa cum stiti sa apasati <Alt C> sau click lupa de pe bara de titlu. Efect: grila de filtrare e inlocuita cu grila de cautare ca in imaginea de mai jos. Ca sa renunti la cautare, apasati din nou <Alt C>. Daca din situatia cu grila de cautare afisata apasati direct <Alt F>, apare in locul grilei de cautare galbane, grila de filtare albastra. In aceast caz de apasare <Alt F> grila de filtrare capata valorile din grila de cautare care era afisata. Daca grila de cautare e vizibila si mai intai se ascunde aceasta apasand iarasi <Alt C>, atunci apasarea <Alt F> te duce pe o grila de filtrare curata, fara coloane completate.
ATENTIE!
Cautarea se face intre cele N linii aduse de pe server. Adica “FILTRARE= Aduce inregistrari de pe server, iar CAUTARE cauta printre ceea ce a livrat serverul.
Pentru sintaxa de filtrare:
o puteti face niste probe simple si vedeti cum se afiseaza in eticheta de filtrare;
o caractere de comanda: ” /”, “;”, “!”
o e simplu, ; puteti pune mai multe filtre la acelasi camp (vor fi tratate ca SAU, OR); “!” intoarce conditia, o neaga;
o la numere, “X” inseamna egal, “X/” inseamna mai mare sau egal adica “>=X”, “X/Y” inseamna intre “X” si “Y” inclusiv, “/Y” `nseamna mai mic sau egal cu Y, adica “<=Y”.
o la fel e si la data;
o la campuri logice Anulat, Operat puteti pune “D” sau “N”, unde “N” inseamna NU, iar “D” inseamna DA.
o daca pe o coloana din grila de filtrare sau cautare apeti <Alt F1> sau ClickDreapta, atunci nu mai e nevoie sa stii sintaxa de compunere a conditiei de filtru. Se va deschide un dialog fin de editare a conditiei.
46. Viteza de generare a unei liste din WMEnterprise este incomparabila cu a unei liste din WinMENTOR. La listele mari, dupa ce este adus de pe server primul pachet de 50 de inregistri sistemul va reda controlul, desi lista nu este inca complet livrata.
47. Listele au trei moduri de salvare (setabil desigur prin constante):
o salvare locala
o salvare comuna
o salvare in depozit de liste.
La apelarea unei liste din meniu, daca exista salvari atunci e permisa alegerea modului de listare:
o lista noua generata pe loc
o incarcare de lista din salvare locala
o incarcare comuna tuturor userilor
Apelarea unei liste salvate anterior presupune vizualizarea ei in configuratia originala, indiferent de modificarile de structura survenite ulterior, lista in forma salvata fiind perfect independenta de lista initiala. Astfel listele din depozit de exemplu vor putea fi vizualizate oricand in forma salvata. Noul modul de listare-raportare permite formatare mai rapida a mai multor coloane simultan.
48. Se pot stabili anumite seturi de liste ce se vor lansa in executie la o anumita ora definita de utilizator prin intermediul Jobului de liste.
49. Pentru a repara o lista personalizata, care in urma configurarilor facute de operator afiseaza mesaj de eroare la deschidere se poate folosi optiunea Activare/dezarhivare Safe Mode.
50. Valorile coloanelor din doua liste se pot compara utilizand optiunea Comparatii liste CDS.
51. Coloanele disponibile sunt ordonate alfabetic in Coloane in lista, Ordonare si grupare si Filtrare pentru o mai usora identificare a lor.
52. Coloane etajate permit listarea datelor de pe mai multe coloane ca sir de caractere, pe randuri unul sub altul.
53. Utilizatorul poate adauga intr-o lista coloane noi prin alegere dintr-o lista de coloane posibile numite Coloanele suplimentare.
54. Documentele pot fi listate in 3 culori: Exemplar 1 negru, exemplar 2 rosu, exemplar 3 verde.
55. Centralizare liste: in grupul de butoane din stanga listei s-a adaugat si buton cu efect expandare/colaps pentru toata lista (echivalent cu dublu-click pe Total general).
56. Email: pe interfata de printare s-a introdus buton pentru eMail care permite trimiterea listei curente in format xls sau pdf.
57. Seturi de liste: fiecare utilizator are posibilitatea sa poata folosi un anumit set de liste asa incat toate versiunile noi sa faca parte din acest set. Intre seturile de liste exista un SET DE BAZA care va fi accesibil la toti utilizatorii. Daca un utilizator creaza un set nou de liste, atunci meniul de liste va contine toate listele din setul de baza + listele din setul propriu. Se poate marca un set de liste ca si “Dedicat” ceea ce inseamna ca la acesta vor avea accesa doar utilizatorii specificati.
Liste noi sau facilitati noi in liste vechi
58. Documente > Certificat de calitate: lista noua pe livrarea documentelor de iesire ce aduce informatii din certificatele de calitate asociate pozitiilor de stoc din care se face livrarea.
59. Situatia imobilizarilor in curs: lista noua in Mentor > Miscari: aduce imobilizarile in curs asociate mijloacelor fixe si nepreluate inca pe imbunatatiri mijloace fixe.
60. Regularizare valuta casa/banca: s-a introdus lista pentru reflectarea inregistrarilor de regularizare casa/banca+parteneri.
61. Clienti datornici / Furnizori neachitati: s-a introdus in interfetele acestor liste optiunea “Calcul adaos marfa” care are ca efect completarea coloanei “Adaos marfa”.
62. Furnizori neachitati: s-a introdus coloana “Val.disc.zile plata” care se completeaza daca exista contracte comerciale cu partenerul respectiv valabile la data facturii si macar un articol pe factura cu discount tip “Target Zile plata” specificat. Valoarea discount-ului este o suma de discounturi ce s-ar primi pentru fiecare articol daca s-ar face plata obligatiei la data de referinta a listei . In cazul in care restul de plata e diferit de valoare document, se calculeza o pondere a valorii articolului in total factura si astfel se estimeaza “restul” la nivel de articol
63. Fisa analitica partener, Fisa de cont, Fisa de personal: pot fi generate si pe ani
64. Urmarire articole pe furnizori: lista in meniul Stocuri din Comercial. Aceasta urmareste pe fiecare zi din intervalul ales la generare si pentru fiecare din articolele selectate, stocul provenit de la un anumit furnizor si intrarile/iesirile din stocul de la furnizorul selectat
65. Profit pe articole: este lista ce afiseaza profitul obtinut la nivel de articol in cadrul fiecarui document de iesire si respectiv pe fiecare client. Analiza documentelor se face pornind de la livrari, prin identificare in functie de pozitia de stoc a intrarilor in baza carora au fost facute facturile de iesire.
66. Termene medii de incasare clienti, Termene medii de plata furnizori: liste noi in Comercial > Clienti / Furnizori care aduc cate o linie pentru fiecare partener cu incasari/plati in perioada selectata si coloane pentru “Valoare totala incasari” si “Perioada medie de incasare” calculata dupa formula: Suma (Valori incasate* Zile incasare ) / Suma valorilor incasate (vers curenta)
________________________________________________________________
Download versiunea pdf: Download